Mi se intampla deseori sa imi aduc aminte de copilarie. “My Fresh, Fresh Years”. De fiecare data cand imi aduc aminte la ce  ma gandeam la o varsta mult mai frageda decat cea de-acum, imi compar sentimentele si profunzimea cu care ele se emancipau, cu cele pe care le am acum. De nenumarate ori am senzatia ca atunci, logica mea era mult mai  ”convingatoare” pentru mine decat cea de-acum. E adevarat, n-aveam la dispozitie atata informatie, atata experienta de viata, atat discernamant si poate de-aceea totul parea/era mai simplu. Totusi mi se zice de cand sunt mic ca atunci cand voi fi mare voi fi mult mai destept. As incerca sa contrazic aceasta teorie desi nu prea am mult chef acum. Da, se rezuma la chef. Chef de viata, chef de munca, chef de vacanta, drumetii, experiente noi, schimbari. Acum tot ce tine de ziua de maine tine de “chef”. Stiu ca e un lux si mi-l asum multumind lui Dzeu ca mi-a fost aproape si inca imi mai permite acest lucru. Mi se adevereste o alta zicala care de altfel reflecta realitatea mult mai bine ca predecesoarea: “Cu cat inaintezi in varsta cu atat lucrurile se complica” (sau ceva de genul..). Imi complic lucrurile mai bine zis. Totul este la fel de simplu. Atentia mea insa este solicitata in mult mai multe parti. Acum trebuie sa ma gandesc la viitor, la prezent, la ziua de ieri si implicatiile sale pentru ziua de maine, la familie, la bunastare, la planuri si eventual la esecuri. Toate trebuie sa intre intr-o formula bine calculata si bineinteles sa dea la sfarsit cel putin “Zero”. Tot ce e negativ trage semnale de alarma. Am admirat intodeauna oamenii care isi creeaza un univers propriu in jurul lor. Oameni care dau impresia clara ca nu depind de absolut nimic. Pentru ei nu exista sistem de referinta, nu exista traditie asa cum o intelegem noi, nu exista datorii. Oameni al caror egoism debordeaza ca razele soarelui insa nu e deranjant. E de respectat, pentru ca e foarte greu sa fi egoist atata timp cat defapt faci numai bine in jurul tau. Bunicul meu a fost un om egoist ce a creat suferinte in jurul sau dar si-a trait viata exact asa cum si-a dorit. A reusit sa nu faca compromisuri in niste situatii extrem de riscante si totodata n-a reusit sa le faca pentru cei ce-l iubeau. “Jumatatea goala a paharului, jumatatea plina..”. Am de asemenea ca noi toti de altfel, o mama extraordinara. O persoana care la fel ca si mine a crezut incontinu in bine si in dreptate. Nu prea as putea argumenta in termenii societatii de reusita vreun succes de-al ei insa va pot spune sigur ca isi traieste viata exact atat cat sa-si creeze confortul personal si sa traga in continuare o linie stilizata alaturi de semnatura sa. Cateodata…nu. Intodeauna ceea ce-ti doresti necesita in primul rand sacrificii. Pana a ajunge acolo unde ti-ai propus, daca vei ajunge vreodata, se contureaza un drum neasteptat plin de culoare si umbra. Dar eu nu sunt aici sa ma plimb in metafore. Remarc totusi, acum ca in sfarsit va cunosc, faptul ca sunteti acolo unde si eu am fost acum 10 ani, la minunata varsta de 18 ani. Acolo unde incepi sa-ti pui intrebari din ce in ce mai complicate. Acolo unde asculti cu urechile cat mai ciulite si incerci sa te decizi de ce ai vrea sa faci cu tine defapt. Pot sa-ti zic ca majoritatea nu stiu asta pana cand mor. Unii se complac intr-o normalitate, altii isi cauta scopul pana la sfarsit iar altii si-l gasesc si muncesc o viata pana sa-l atinga. Filmul pe care l-am vazut in seara asta e un “statement” pentru acest lucru. Trebuie vazut. Pana atunci trebuie sa stiti ca nu exista frica de schimbare. Exista doar termeni gresiti.